Universul efemer 2016
Universul efemer 2016
Scenografia suprarealistă a “universului efemer” al lui HNK
Cea de-a treia expoziție personală a lui Hamid Nicola Katrib evidențiază valorificarea unor constante deja ferm trasate în creația sa anterioară, marcând însă totodată și evoluția lor într-o nouă concepție. Intuiția scenografică a designerului de interior continuă să determine ordonarea universului plastic, prin minuțiozitatea cu care sunt construite compozițiile, fiecare detaliu aducând un aport simbolic semnificativ la mesajul ansamblului. Rezultatul este un univers a cărui calitate suprarealistă derivă nu din transgresarea regnurilor sau din viziuni onirice, ci din asamblarea în cheie ireală a unei recuzite de motive decupate din realitate și tratate într-un naturalism aproape fotografic.
Reținând fascinația cu care a descoperit în adolescență valorile detaliului din natura statică flamandă de secol XVII, HNK o aplică și în prezent, la fel cum a făcut-o dintotdeauna, elementelor componente ale narațiunilor sale vizuale. Gândirea spațiului a evoluat însă dramatic în comparație cu abordările creațiilor precedente, în care postamentele de lemn și marmură erau menite să accentueze unghiul de vedere unic din care privitorul trebuia să recepteze opera: cel frontal, static. Introducând sugestia mișcării tridimensionale în spațiul reprezentat, artistul invită acum la recrearea mentală a unor trasee ale căror sinuozități ascendente, punctate de simboluri ale metamorfozei, mărturisesc o preocupare pentru ideea de transcendență. Chiar și eșafodajele savant echilibrate de pahare și cărți de joc, aparent menținute într-un plan de o adâncime minimă, capătă profunzime prin poziționarea piezișă a unor detalii. Transferul lor din spațiul abstract al suportului hârtiei în cel real al existenței materiale, prin Simfoniile care inaugurează pentru HNK un nou mediu de expresie artistică, cel al instalației, apare astfel ca o evoluție firească și ca o promisiune a unor experimente viitoare.
Concepția cromatică este și ea teritoriul unor transformări în viziunea artistului. De la universul acordurilor monocrome, punctate de accente de culoare menite să polarizeze atenția și, prin relația lor unele cu altele, să inițieze stări sufletești privitorului, ea se orientează în lucrările recente către armonii delicate de culori calde, pastelate, mai potrivite unei abordări optimiste a transcendenței. Transparența lor eterică se datorează interesului recent al lui HNK pentru posibilitățile expresive ale acuarelei. Încântat de dificultățile aceste tehnici mai puțin populare printre artiștii contemporani, HNK alege să îi exploreze alte valențe decât cele tradiționale ale spontaneității. O obligă, cu răbdare și precizie, să se supună necesităților de amănunt ale atentelor sale construcții. Rezultatul este atmosfera fragilă și străvezie a celor mai recente lucrări, dominată de luciul sticlei.
Sub forma paharelor care compun o parte importantă a calității de colecționar a artistului sau a altor recipiente cu forme și funcții diferite, sticla pare să răspundă perfect intenției artistului de a crea o dialectică a permisiunii și interdicției, a spațiului închis și deschis, care ordonează spațiul interior al lucrărilor sale, trecând apoi granița realității fizice în instalații, realizate într-un număr deloc întâmplător încărcat de semnificații spirituale – trei. Ocrotind nucleul simbolic al compozițiilor și separând zonele de sens spiritual, sticla este materia în care utopicele mecanisme perfecte concepute de HNK încorporează interesul artistului pentru alchimia sufletului și potențialul transcendenței.
Ștefania Dumbravă