BIROURILE EVOFARM
"Jocurile de umbră și lumina oferă plus valoare imaginii artistice urmărite de arhitectul HNK, încălzind atmosfera și oferindu-i un aer chique."
Proiectul de birouri EvoFarm a debutat în urma discuțiilor cu beneficiarii care au lansat o listă concretă de cerințe. Aceasta includea o propunere open-space a unei suprafețe de aproximativ 200 de metri pătrați care să unească zone funcționale diferite, printre care enumerăm o recepție, o sală de conferițe, trei birouri directoriale și o zona open-space de birouri pentru 20 de angajați.
Drept urmare, zonele publice sunt cele cărora li se alocă cel mai mult spațiu, printr-o organizare deschisă a spațiului. Aici discutăm despre recepție și despre zona birourilor pentru angajați. Acestea comunică printr-un culoar de legătură de-a lungul căruia se regăsesc sala de conferință și două dintre birourile principale. Al treilea birou directorial servește drept capăt de perspectivă, închizând aria discutată.
Sala de conferință beneficiază de un plus de atenție din partea arhitectului HNK întrucât aici găsim expusă una dintre lucrările sale de artă contemporană, ca gest de încoronare a spațiului unde se iau deciziile cheie ale întreprinderii. Alături de obiectul de artă, placarea cu riflaje verticale de lemn, precum și masa de conferință custom-made cu a sa formă unică, rotunjită, generează o atmosferă intimă și bogată în texturi. Este de remarcat efectul optic pe care suprapunerea riflejelor verticale ( ale pereților) cu cele orizontale ( ale obiectului de artă contemporană ) îl formează. Privirea este atrasă către punctul de interes orizontal, diminuând iluzia optică generată de repetitivitatea elementelor verticale.
Jocurile de umbră și lumină generate de riflajele propuse și de alegerea romanelor din dreptul ferestrelor oferă plus valoare imaginii artistice urmărite de arhitectul HNK, încălzind atmosfera și oferindu-i un aer chique.
Biroul principal schimbă atmosfera prin paleta monocromă folosită, generând un spațiu masculin care subliniază inteția atingerii echilibrului prin texturile diametral opuse folosite ( duritatea planurilor verticale și moliciunea obiectelor de mobilier).
Spațialitatea birourilor EvoFarm este delimitată prin designul aplicat diferit fiecărei zone în parte, numitorul comun rămânând planul orizontal de pășire (mocheta ) și cel orizontal de acoperire ( tavanul care susține corpuri de iluminat cu forme circulare ).
Se urmărește respectarea cromaticii aferente farmaciilor EvoFarm, transpusă într-o compoziție geometrică, a cărei complexitate se regăsește în urma suprapunerilor diferitelor planuri și materiale.
Texturile folosite ating starea de echilibru prin alăturarea suprafețelor lucioase, care reflectă lumina, și a celor mate, care o absorb.
Tonurile folosite, desi preponderant reci, reușesc să genereze un spațiu primitor prin intermediul textilelor moi precum catifeaua și bumbacul texturat, regăsite în compoziția obiectelor de mobilier.
Mocheta are, de asemenea, un rol important. Aceasta nu este doar fonoabsorbantă, ci constituie o punte cromatică între planul orizontal și cel vertical, acest gest remarcându-se îndeosebi în zona recepției.
Conceptul este reprezentat de juxtapunerea liniilor drepte și a celor curbe, acestea din urmă reprezentând, împreuna cu gama cromatică aleasă, laitmotivul inspirat din logo-ul firmei.
Conchidem că proiectul dedicat birourilor EvoFarm urmărește generarea unor spații echilibrate prin culoare, texturi și prin jocurile de umbră și lumină, contribuind la îmbunătățirea stării de spirit a utilizatorilor.